Evaluarea statutului de conservare a habitatelor

Consideraţii generale

Un prim pas în vederea elaborării planului de management l-a constituit definirea statutului favorabil de conservare, identificarea atributelor care definesc această stare şi stabilirea limitelor acceptabile pentru acestea. Pentru a se putea identifica în mod obiectiv şi real atributele care definesc statutul favorabil de conservare al unui habitat este nevoie de un studiu ecologic care să surprindă principalele particularități ale acestuia, date care vor fi utile şi în procesul de monitorizare. Atributele care definesc statutul favorabil de conservare trebuie să fie măsurabile.

Limitele acceptabile între care pot varia valorile unui atribut, astfel încât habitatul să aibã un statut favorabil de conservare, nu trebuie să reprezinte nivelul optim sau ţintă, ci să ia în considerare o variaţie acceptabilă, stabilirea acestora trebuie să se facă pe criterii ştiinţifice şi nu arbitrar. Obiectivele de conservare trebuie definite în termeni ecologici clari.

Planul de management se va dovedi fezabil numai dacă va fi organizat ca un proces circular continuu, adicã mãsurile prevãzute se implementează şi se revizuiesc în funcţie de impactul lor, constatat prin acţiuni de monitorizare.

Habitatul Natura 2000 40A0*

Tufărişuri subcontinentale peripanonice [Subcontinental peri-Pannonic scrub]

Răspândire: Acest tip de habitat se găseşte în bazinul panonic şi regiunile învecinate, inclusiv periferia estică a Alpilor, periferia sudică a Carpaţilor nord-vestici, depresiunea Transilvaniei, văile şi dealurile adiacente Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi cele ale Munţilor Apuseni, periferia sudică a bazinului panonic, platoul Moraviei, până la dealurile şi văile din nordul Peninsulei Balcanice. Apar atât pe substraturi carbonatice cât şi silicatice, formând o vegetaţie mozaicată compusă din pajişti stepice şi elemente floristice de silvostepă sau specii de plante din pajiştile rupicole panonice, adesea de-a lungul lizierelor de pădure.

Evaluarea statutului de conservare în sit: În Situl Stânca Tohani  As. Pruno spinosae – Crataegetum (Soó 1927) Hueck 1931 care defineşte habitatul,  este o asociaţie antropofilă.  Este cea mai răspândită asociaţie de arbuşti, fiind prezentă pe ambii versanţi dar mai mult pe cel sudic unde Crataegus monogyna a fost plantat împreună cu celelalte specii forestiere pentru refacerea pădurii. Compoziţia floristică este bogată, fiind prezente speciile caracteristice tufărişurilor dar şi pajiştilor din zonă. Asociația realizează o acoperire discontinuă a habitatului, în funcţie de suprafaţa ocupată. Habitatul are o suprafaţã de 1,6508 ha şi ocupă  3,3016 % din suprafața sitului.

Asociațiile caracteristice sitului au un statut favorabil de conservare, fiind bine reprezentate de speciile dominante, caracteristice și de cele însoțitoare.  Din punct de vedere dinamic, tufărișurile din etajul colinar și de câmpie s-au dezvoltat pe locurile defrișate, în locul pădurilor de Quercus pubescens, Q. pedunculiflora, Q. Robur, rămânând în mare parte cu compoziția floristică de pădure.  Prin modificarea regimului hidric al solului tufărișurile pot evolua spre pajişti xerofile. Variația puternică a valorilor unor factori ecologici poate duce la modificări structurale majore care determină dinamica covorului vegetal şi a habitatelor,ducând la înlocuirea unor tipuri de habitate cu altele.

Valoarea conservativă: Importanța sozologică a habitatului 40A0* se datorează faptului că în structura sa se regăsesc taxoni vulnerabili, rari sau periclitați dintre cei înscrişi în lista roşie naționalã, reprezentând peste 10% din totalul taxonilor identificați în structura acestui tip de habitat la nivel național. Prezența  speciilor cu valoare sozologică mare constituie un argument în plus în favoarea adoptării unor măsuri specifice de conservare a acestui tip de habitat.

SFC – atribut utilizat pentru estimarea statutului favorabil de conservare

Atributul SFC	Limitele acceptabile
Cantitativ
Extindere	Menţinerea suprafeţei actuale a habitatului sau creşterea acesteia, dar se acceptă şi o scădere cu maxim 5% a suprafeţei.
Compoziție specifică
Bogăție specifică	> 10 specii/100mp
Specii        edificatoare	Prunus spinosa, Crataegus monogyna.
Specii       caracteristice	Minimum 6 specii din această categorie Specii semnalate: Ligustrum vulgare, Rosa canina, Rhamnus cathartica, Cytisus nigricans, Galium glaucum, Asperula cynanchica, Elymus repens, Medicago falcata, Thalictrum minus, Clinopodium vulgare, Allium albidum ssp. Albidum, Origanum vulgare,  Poa angustifolia, Teucrium chamaedrys. Restul speciilor caracteristice asociației.                                       Vicia tenuifolia, Bromus inermis, Asparagus verticillata, Festuca valesiaca, Poa bulbosa, Dactylis glomerata, Agropyron repens, Agrimonia eupatoria, Phleum phleoides, Calamintha clinopodium, Rubus caesius, Rosa canina, Evonymus verrucosus, Pyrus pyraster, Humulus lupulus, Clematis vitalba, Cornus sanguinea, Evonymus europaeus, Rosa gallica, Veronica chamaedrys, Plantago media, Jasminum fruticans, Amygdalus nana, Prunus fruticosa, Cornus mas, Poa bulbosa, Dactylis glomerata, Agropyron repens, Agrimonia eupatoria, Phleum phleoides, Teucrium chamaedrys, Calamintha clinopodium.
Specii invazive/               colonialiste	Să realizeze o acoperire de sub 5% din suprafața totală
Structura          vegetației
Înălţimea medie	1,5-2,5 m
Mozaicare	Acoperirea cu arbori, arbusti şi tufărişuri să fie sub 5% din suprafaţa totală. În sit este de 1,2450%
Suprafaţă fără vegetaţie	Să reprezinte maximum 5% din suprafaţa totală a habitatului.
Caracteristici edafice
Grosimea stratului de              litieră	1.5-3cm
Regimul hidric	400–800 mm anual
Reacţia solului	4.5- 6

Măsuri de management conservativ: Habitatul cu Prunus spinosa, Crataegus monogyna., ca majoritatea habitatelor Natura 2000 este rezultatul unui mod de utilizare tradiţională şi raţională a acestora, printr-un management cu un impact redus asupra habitatelor. În acest sens, principalul obiectiv al majorităţii măsurilor de management propuse este continuarea folosirii în mod tradiţional, în vederea prevenirii abandonării acestora sau a intensificării exploatării. În vederea menţinerii într-o stare favorabilă de conservare a tufărişurilor, cât şi cu cerinţele ecologice ale acestora, se stabilesc urmãtoarele măsuri de management:

a)Exploatarea tradiţională controlată, manuală, măsură menită să menţină o practică tradiţională în siturile în care prin acest mod de utilizare a terenului s-au creat caracteristici cu importanţă mare pentru conservare.

b)Controlul speciilor invazive, inclusiv al celor lemnoase. Este o măsură care împiedică expansiunea speciilor invazive alohtone sau a celor lemnoase prin îndepărtarea manuală sau mecanică a acestora. Este recomandată mai ales în cazul tufărişurilor abandonate sau subexploatate.

c)Controlul incendierilor de substanţă uscată. Această măsură se va aplica doar cu aprobarea autorităţilor de mediu şi doar în cazuri speciale, ca ultimă alternativă şi sub un control riguros.

d)Controlul efectelor dăunătoare naturale şi antropice care pot afecta structura habitatului.

e)Interzicerea utilizării oricărui tip de fertilizator natural sau chimic care pot induce succesiunea spre un alt tip de habitat.

f)Controlul păşunatului tradiţional în acord cu practicile locale. Această activitate trebuie să se încadreze între limitele acceptabile stabilite pentru definirea stării favorabile de conservare.

g)Reconstrucţia habitatului astfel încât să fie contracarate efectele supra/subexploatării şi este o măsură temporară care se aplică până la readucerea habitatului în limitele care definesc starea favorabilă de conservare.

Habitatul Natura 2000 6240*

Pajişti stepice subpanonice [Sub-pannonic steppic grasslands].

Răspândire: Pajiştile de stepă, dominate de graminee cespitoase, camefite şi alte plante perene sunt comunităţi xeroterme dezvoltate pe pante sudice, pe substrat stâncos şi straturi sedimentare argilo-nisipoase îmbogăţite cu pietriş. Aceste pajişti au origine parţial naturală, parţial antropogenică.

Habitate românești corespunzătoare: R3414, R3415, R3501

Habitatul românesc corespunzător habitatului 6240*,  identificat în situl Stânca Tohani, este  R. 3414. Pajişti ponto–panonice de Festuca valesiaca.

În Situl Stânca Tohani habitatul are o suprafaţã de 3,5394 ha şi ocupã 7,0788%  din suprafața sitului.

Evaluarea statutului de conservare în sit: În Situl Stânca Tohani As. Taraxaco serotinae-Festucetum valesiacae (Burduja et al. 1956) Sârbu et al. 1999, (Syn. As. Festuco valesiaca Burduja et al. 1956, Medicagini-Festucetum valesiacae auct. non Wagner 1941)  reprezintă principala asociație a pajiștilor xerofile, alături de Poa angustifolia sau Botriochloa ischaemum. În teritoriul sitului este bine reprezentată pe ambii versanți, ocupând terenurile din partea superioară a fitocenozelor de Poa angustifolia, având un statut de conservare nefavorabil. În cadrul fitocenozelor de Festuca valesiaca de pe dealurile Tohani apare uneori destul de mult Sanguisorba (Paterium) minor, împreună cu celelalte specii caracteristice asociației, ceea ce amintește de asociația Poterio-Festucetum valesiacae J. Danon 1964, menționată de N Boșcaiu din sud-vestul țării. În Situl Stânca Tohani asociaţia este caracteristică terenurilor erodate cu pantele moderat până la puternic înclinate dar şi pe terenuri plane, uscate și intens pășunate. Este o asociație secundară, instalată pe locurile unde domină speciile bune furajere: Poa angustifolia, Festuca valesiaca, Stipa capillata etc., dar care, prin folosirea intensivă și de lungă durată a pajiștii, s-au rărit și au fost înlocuite de Botriochloa ischemum, plantă mult mai rezistentă la tasare și mai puțin pretențioasă în ceea ce privește structura solului. Asociaţia este bine reprezentată pe versanții sud-vestici ai sitului, pe pante moderat și slab înclinate, cu soluri pietroase sau relativ profunde.

Lipsa lucrărilor curente de întreținere, precum şi păşunatul nerațional, au creat în timp condiții nefavorabile pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor autotrofe, valoroase şi condiții optime pentru instalarea şi extinderea speciei Botriochloa ischemum. De asemenea, botriochloetele, prin târlire, în funcție de intensitatea ei, vor evolua fie spre pajişti ruderale edificate de Carduus nutans, Carduus acanthoides, Euphorbia cyparissias, Eryngium campestre, prin reducerea abundenței, fie spre pajişti nitrofile edificate de Urtica dioica, prin eliminarea completă a acestei specii și a celor care o însoțesc. Prin administrarea adecvată, în care se include obligatoriu controlul pășunatului, aceste pajişti pot fi păstrate în stadiul semnalat în prezent. Trebuie însă avut în vedere că variația puternică a valorilor unor factori ecologici poate duce la modificări structural majore care determină dinamica covorului vegetal şi a habitatelor, ducând la înlocuirea unor tipuri de habitate cu altele.

Valoarea conservativă: Importanța sozologică a habitatului 6240* se datorează faptului că în structura sa, se regăsesc taxoni vulnerabili, rari sau periclitați dintre cei înscrişi în listele roşii naționale.  Astfel, speciile vulnerabile, rare sau periclitate reprezintă peste 10% din totalul taxonilor identificați în structura acestui tip de habitat la nivel național. Prezența în număr mare a speciilor cu valoare sozologică mare constituie un argument în plus în favoarea adoptării unor măsuri specifice de conservare a acestui tip de habitat.

SFC – atribut utilizat pentru estimarea statutului favorabil de conservare;

Atributul	Limitele acceptabile
Cantitativ
Extindere	Menținerea suprafeței actuale a habitatului sau creşterea acesteia, dar se acceptă şi o scădere cu maxim 5% a suprafeței.
Compoziție specifică
Bogăție specifică	> 15 specii/25mp
Specii edificatoare	Poa angustifolia, Festuca valesiaca, Stipa capillata
Specii caracteristice	Minimum 6 specii dintre următoarele: Taraxacum serotinum, Thymus pannonicus, Artemisia austriaca, Jurinea arachnoidea, Medicago falcata, Astragalus onobrychis, Salvia austriaca, Potentilla argentea, Salvia nemorosa, Salvia nutans. Poa angustifolia, Stipa capillata, Artemisia austriaca, Achillea setacea, Galium humifusum, Teucrium polium, Potentilla argentea, Potentilla taurica, Salvia nemorosa, Eryngium campestre, Ajuga laxmanni. Mai rar apar speciile: Alyssum caliacre, Scutellaria orientalis, Phlomis tuberosa, Adonis vernalis, Hyacinthella leucophaea, Carex humilis, Polygala major
Specii invazive / colonialiste	Carduus nutans, Carduus acanthoides, Euphorbia cyparissias, Eryngium campestre etc., şi să realizeze o acoperire de sub 5% din suprafața totală.
Structura vegetației
Înălțimea medie	40‐45 cm
Mozaicare	Acoperirea să fie sub 1% din suprafața totală.
Grosimea stratului de litieră	2.5‐4 cm
Suprafață fără vegetație	Să reprezinte maximum 5% din suprafața totală a habitatului, dar să nu existe suprafețe mai mari de 100 cm2
Caracteristici edafice
Regimul hidric	400‐650 mm/an
Reacția solului	4.5‐6

Măsuri de management conservativ: Pajiştile cu Festuca valesiaca, ca majoritatea habitatelor Natura 2000 din România sunt rezultatul unui mod de utilizare rațională a acestora, printr-un management cu un impact redus asupra habitatelor. În acest sens, principalul obiectiv al majorității măsurilor de management propuse este controlarea folosirii în mod tradițional al pajiştilor în vederea prevenirii exploatării iraționale. În vederea menținerii într‐o stare favorabilă de conservare a habitatului de pajişte şi în deplin acord, atât cu legislația europeană şi națională existentă, cât şi cu cerințele ecologice ale acestora, propunem următorul set de măsuri de management:

a)Cosirea tradițională (manuală), măsură menită să mețină o practică tradițională în siturile în care prin acest mod de utilizare a terenului s-au creat caracteristici cu importanță mare pentru conservare. Se poate defini un subset de măsuri, recomandate pentru diferite particularități, cum ar fi:

i)cosirea de 2‐3 ori pe an;

ii)cosirea după fructificarea şi diseminarea majorității speciilor;se asigură regenerarea naturală prin semințe care nu afectează compoziția specifică şi proporția dintre specii;

iii)cosirea înaintea fructificării şi diseminării unor specii pentru prevenirea înmulțirii naturale a unor specii invazive;

b) Controlul speciilor invazive, inclusiv al celor lemnoase este o măsură care împiedică expansiunea speciilor invazive alohtone sau a celor lemnoase, prin îndepărtarea manuală a acestora;

c) Controlul incendierilor de substanță uscată; această măsură se va aplica doar cu aprobarea autorităților de mediu şi doar în cazuri speciale, ca ultimă alternativă şi sub un control riguros;

d) Interzicerea utilizării oricărui tip de fertilizator, în special al celor chimici care pot induce succesiunea spre un alt tip de habitat;

e) Interzicerea utilizării oricăror tipuri de semințe care pot induce succesiunea spre un alt tip de habitat;

f) Păşunatul tradițional în acord cu practicile locale; obiectivul principal al acestei măsuri îl constituie menținerea unui mod tradițional de utilizare a pajiştilor acolo unde acesta a permis apariția unor pajişti cu valoare conservativă ridicată. Intensitatea păşunatului va fi controlată astfel încât să se încadreze între limitele acceptabile stabilite pentru definirea stării favorabile de conservare. În cadrul acestei măsuri se poate defini un subset de opțiuni, şi anume: păşunatul de‐a lungul întregului sezon de vegetație, păşunatul după cosire.

g) Reconstrucția habitatului prin păşunat este o măsură menită să contracareze efectele suprapăşunatului sau a subpăşunatului şi este o măsură temporară care se aplică până la readucerea habitatului în limitele care definesc starea favorabilă de conservare.

Habitatul Natura 2000 6250*

Pajişti stepice panonice pe loess [Pannonic loess steppic grasslands]

Răspândire: Comunităţile de pajişti bogate în graminee şi alte ierburi perene pe depozite de loess acopereau zone întinse, însă astăzi sunt limitate la forme de relief specifice, precum culmi ale depozitelor de loess formate prin eroziune fluvială şi acumulare.

Habitate românești corespunzătoare: R3404, R3414, R3418

În România nu au fost descrise până în prezent asociaţii vegetale specifice acestui tip de habitat. Asociaţiile vegetale şi habitatele româneşti încadrate de Doniţă et al. (2006) la tipul de habitat 6250 au o răspândire mai largă, ponto-panonică, şi se regăsesc la tipurile de habitate 6210, 6240 şi 62C0. Conform unei menţiuni din manualul EUR 27, acest habitat este prezent în Austria şi se evidenţiază prin as. Astragalo excapi-Crambetum tatarici.

În Situl Stânca Tohani habitatul are o suprafaţã de 3,1707 ha şi ocupã 6,3414 % din suprafața sitului.

Evaluarea statutului de conservare în sit: Habitatul din Situl Stânca Tohani este reprezentat de asociația tipică As. Festucetum rupicolae Burduja et. al. 1956. Specia caracteristică este larg răspândită în ţară, realizând pajiştile xerofile de pe pantele moderat înclinate din zona dealurilor. În dinamică pe dealurile Tohani, este semnalată din partea superioară a pajiştilor de Poa angustifolia şi Botriochloa ischaemum, unde realizează fitocenoze sub formă de benzi la limita vegetaţiei saxicole. Asociaţia Festucetum rupicolae cu Pulsatilla balcanica reprezintă corespondentul ponto-balcanic al fitocenozelor de Festuca rupicola. Asociația este bine reprezentată și realizează o acoperire discontinuă a habitatului, în funcție de suprafața ocupată.  Prezintã statut de conservare nefavorabil.

Valoarea conservativă: Importanța sozologică a habitatului 6250* se datorează faptului că în structura sa se regăsesc taxoni vulnerabili, rari sau periclitați dintre cei înscrişi în lista roşie naționalã. Astfel, speciile vulnerabile, rare sau periclitate reprezintă peste 10% din totalul taxonilor identificați în structura acestui tip de habitat la nivel național. Prezența în număr mare a speciilor cu valoare sozologică mare constituie un argument în plus în favoarea adoptării unor măsuri specifice de conservare a acestui tip de habitat.

SFC – atribut utilizat pentru estimarea statutului favorabil de conservare;

Atributul	Limitele acceptabile
Cantitativ
Extindere	Menținerea suprafeței actuale a habitatului sau creşterea acesteia, dar se acceptă şi o scădere cu maxim 5% a suprafeței.
Compoziție specifică
Bogăție specifică	> 15 specii/25m2
Specii edificatoare	Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Cynosurus cristatus, Festuca rupicola, Salvia nemorosa, Salvia nutans.
Specii caracteristice	Minimum 6 specii dintre următoarele: Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Botriochloa ischaemum, Cynosurus cristatus, Brachypodium pinnatum, Agropyron repens, Luzula campestris, Medicago falcata, Onobrychis viciifolia, Vicia angustifolia, Vicia cracca, Trifolium montanum, Euphorbia cyparissias, Potentilla argentea, Eryngium campestre, Leontodon hispidus, Dorycnium herbaceum, Lathyrus nissolia, Achillea setacea, Artemisia austriaca, Hypericum perforatum, Chamaecytisus austriacus. În situl Stânca Tohani : Jurinea arachnoidea, Trinia ramosissima, Anthericum ramosum, Teucrium chamaedrys, Botriochloa ischaemum, Festuca valesiaca, Agropyron intermedium, Onobrychis viciifolia, Medicago falcata, Salvia verticilata.
Specii invazive / colonialiste	Să realizeze o acoperire sub 5% din suprafața totală
Structura vegetației
Înălțimea medie	10- 15cm și 40‐45 cm
Mozaicare	Acoperirea să fie sub 5% din suprafața totală.
Grosimea stratului de litieră	2.5‐4 cm
Suprafață fără vegetație	Să reprezinte maximum 5% din suprafața totală a habitatului, dar să nu existe suprafețe mai mari de 100 cm2
Caracteristici edafice
Regimul hidric	700‐850 mm/an
Reacția solului	4.5‐6

Măsuri de management conservativ: Pajiştile de Festuca rupicola, ca majoritatea habitatelor Natura 2000 din România sunt rezultatul unui mod de utilizare rațională a acestora, printr‐un management cu un impact redus asupra habitatelor. În acest sens, principalul obiectiv al majorității măsurilor de management propuse este controlarea folosirii în mod tradițional al pajiştilor, în vederea prevenirii exploatării iraționale. În vederea menținerii într‐o stare favorabilă de conservare a habitatului de pajişte se adoptã urmãtoarele măsuri de management:

a)Cosirea tradițională, manuală, măsură menită să mețină o practică tradițională în siturile în care prin acest mod de utilizare a terenului s‐au creat caracteristici cu importanță mare pentru conservare. Se poate defini un subset de măsuri, recomandate pentru diferite particularități, cum ar fi:

i)cosirea de 2‐3 ori pe an;

ii)cosirea după fructificarea şi diseminarea majorității speciilor asigură regenerarea naturală prin semințe care nu afectează compoziția specifică şi proporția dintre specii;

iii)cosirea înaintea fructificării şi diseminării unor specii pentru prevenirea înmulțirii naturale a unor specii invazive;

b) Controlul speciilor invazive, inclusiv al celor lemnoase este o măsură care împiedică expansiunea speciilor invazive alohtone sau a celor lemnoase prin îndepărtarea manuală a acestora;

c) Controlul incendierilor de substanță uscată. Această măsură se va aplica doar cu aprobarea autorităților de mediu şi doar în cazuri speciale, ca ultimă alternativă şi sub un control riguros;

d) Interzicerea utilizării oricărui tip de fertilizator, în special al celor chimici care pot induce succesiunea spre un alt tip de habitat;

e)Interzicerea utilizării oricăror tipuri de semințe care pot induce succesiunea spre un alt tip de habitat;

f) Păşunatul tradițional în acord cu practicile locale. Obiectivul principal al acestei măsuri îl constituie menținerea unui mod tradițional de utilizare a pajiştilor acolo unde acesta a permis apariția unor pajişti cu valoare conservativă ridicată. Intensitatea păşunatului va fi controlată astfel încât să se încadreze între limitele acceptabile stabilite pentru definirea stării favorabile de conservare. În cadrul acestei măsuri se poate defini un subset de opțiuni, şi anume: păşunatul de‐a lungul întregului sezon de vegetație, păşunatul după cosire.

g) Reconstrucția habitatului prin păşunat. Această măsură este menită să contracareze efectele suprapăşunatului sau a subpăşunatului şi este o măsură temporară care se aplică până la readucerea habitatului în limitele care definesc starea favorabilă de conservare. Şi în acest caz se pot distinge mai multe opțiuni, în funcție de particularitățile fiecărui habitat în parte.

Habitatul Natura 2000 6510

Fâneţe de joasă altitudine (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis) [Lowland hay meadows (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis)]

Răspândire: Fâneţele bogate în specii, pe soluri slab până la moderat fertilizate, din zona de câmpie până în etajul submontan, aparţin alianţelor Arrhenatherion şi Brachypodio-Centaureion nemoralis. Aceste pajişti exploatate extensiv sunt bogate în plante cu flori şi nu sunt cosite înainte ca gramineele să înflorească şi după aceea, numai o dată sau de două ori pe an.

Există subtipuri umede până la uscate. Dacă practicile de exploatare devin intensive, cu utilizarea abundentă a îngrăşămintelor, diversitatea speciilor scade rapid.

Habitate românești corespunzătoare: R3802

Habitatul românesc corespunzător R 3716. Pajiști danubiano – pontice de Poa pratensis Festuca pratensis și Alopecurus pratensis.

În Situl Stânca Tohani habitatul are o suprafaţã de 2,2316 ha şi ocupã 6,3414 % din suprafața sitului.

Evaluarea statutului de conservare în sit: Habitatul din Situl Stânca Tohani este reprezentat de  As. Poëtum pratensis Răvăruț, Căzăceanu. et Turenschi. 1956, și As. Cynodonti–Poëtum angustifoliae (Rapaics 1927) ex Soó 1957. În dinamică, specia Poa pratensis caracteristică primei asociații este o specie foarte răspândită în ţara noastră, realizând fitocenoze caracteristice în luncile râurilor şi în locurile unde solul este moderat umed. Preferă solurile aluviale dar nu lipseşte nici de pe cele luto-nisipoase şi pe lăcovişti, având un pronunţat caracter mezofil. În zona Tohani pajiştile de Poa pratensis sunt mai reduse, acestea fiind limitate la mici suprafeţe la baza pantelor, acolo unde apa de precipitaţii se adună în cantităţi mai mari, în microdepresiuni sau şanţuri, în lungul drumurilor sau al cărărilor mai puţin circulate. În cadrul asociației participă un număr mare de specii în marea lor majoritate xerofile şi este răspândită pe ambii versanţi ai dealurilor din Situl Stânca Tohani, fiind bine reprezentată, având statut de conservare favorabil.

Valoarea conservativă : Importanța sozologică a habitatului 6510 se datorează faptului că în structura sa, se regăsesc taxoni vulnerabili, rari sau periclitați dintre cei înscrişi în listele roşii naționale.  Prezența în număr mare a speciilor cu valoare sozologică mare constituie un argument în plus în favoarea adoptării unor măsuri specifice de conservare a acestui tip de habitat.

SFC – atribut utilizat pentru estimarea statutului favorabil de conservare;

Atributul	Limitele acceptabile
Cantitativ
Extindere	Menținerea suprafeței actuale a habitatului sau creşterea acesteia, dar se acceptă şi o scădere cu maxim 5% a suprafeței.
Compoziție specifică
Bogăție specifică	> 15 specii/25mp
Specii edificatoare	Poa pratensis, Festuca pratensis
Specii caracteristice	Minimum 6 specii dintre următoarele: Festuca pratensis, Alopecurus pratensis, Poa pratensis. Dactylis glomerata, Agropyron repens, Agrostis stolonifera, Alopecurus pratensis, Juncus effusus, Trifolium pratense. Lotus corniculatus, Trifolium repens, Ranunculus repens, Ranunculus acris, Carex hirta, Lysimachia nummularia, Potentilla reptans, Galium palustre. Poa palustris, Galium palustre, Juncus effusus, Holcus lanatus, Agrostis capillaris, Briza media, Taraxacum officinale, Leucanthemum vulgare, Stellaria graminea. In sit: Artemisia austriaca, Salvia nemorosa, Achillea setacea, Galium humifusum, Botriochloa ischaemum, Eryngium campestre, Potentilla argentea, Medicago lupulina, Euphorbia cyparissias, Filipendula vulgaris, Asperula cynanchica, Sanguinea minor și foarte numeroase tufe de Adonis vernalis
Specii invasive / colonialiste	Carduus hamulosus, Euphorbia micaeensis, Convolvulus arvensis, Carduus nutans, Euphorbia agraria şi să realizeze o acoperire de sub 5% din suprafața totală
Structura vegetației
Înălțimea medie	35-40(45) cm
Mozaicare	Acoperirea să fie sub 5% din suprafața totală.
Grosimea stratului de litieră	2.5‐4 cm
Suprafață fără vegetație	Să reprezinte maximum 5% din suprafața totală a habitatului, dar să nu existe suprafețe mai mari de 100 cm2
Caracteristici edafice
Regimul hidric	550 - 700 mm/an
Reacția solului	4.5‐6

Măsuri de management conservativ: Pajiştile de Poa pratensis și Festuca pratensis, ca majoritatea habitatelor Natura 2000 sunt rezultatul unui mod de utilizare tradițională şi rațională a acestora, printr‐un management cu un impact redus asupra habitatelor. În acest sens, principalul obiectiv al majorității măsurilor de management propuse este continuarea folosirii în mod tradițional al pajiştilor în vederea prevenirii abandonării acestora sau a intensificării agriculturii prin utilizarea de fertilizatori, supraînsămânțare sau irigare. În vederea menținerii într-o stare favorabilă de conservare a pajiştilor, şi în deplin acord atât cu legislația europeană şi națională existentă cât şi cu cerințele ecologice ale acestora, propunem următorul set de măsuri de management:

a)Cosirea tradițională, manuală, măsură menită să mețină o practică tradițională în siturile în care prin acest mod de utilizare a terenului s-au creat caracteristici cu importanță mare pentru conservare. Se poate defini un subset de măsuri, recomandate pentru diferite particularități, cum ar fi:

i) cosirea de 2‐3 ori pe an;

ii) cosirea după fructificarea şi diseminarea majorității speciilor asigură regenerarea naturală prin semințe care nu afectează compoziția specifică şi proporția dintre specii;

iii) cosirea înaintea fructificării şi diseminării unor specii pentru prevenirea înmulțirii naturale a unor specii invazive;

iv) cosirea după înflorirea și fructificarea speciei Echium russicum

b) Controlul speciilor invazive, inclusiv al celor lemnoase. Este o măsură care împiedică expansiunea speciilor invazive alohtone sau a celor lemnoase prin îndepărtarea manuală sau mecanică a acestora. Este recomandată mai ales în cazul pajiştilor abandonate sau subpăşunate;

c) Controlul incendierilor de substanță uscată. Această măsură se va aplica doar cu aprobarea autorităților de mediu şi doar în cazuri speciale, ca ultimă alternativă şi sub un control riguros;

d) Interzicerea utilizării oricărui tip de fertilizator, în special al celor chimici care pot induce succesiunea spre un alt tip de habitat;

e) Păşunatul tradițional în acord cu practicile locale. Obiectivul principal al acestei măsuri îl constituie menținerea unui mod tradițional de utilizare a pajiştilor acolo unde acesta a permis apariția unor pajişti cu valoare conservativă ridicată. Intensitatea păşunatului va fi controlată astfel încât să se încadreze între limitele acceptabile stabilite pentru definirea stării favorabile de conservare. În cadrul acestei măsuri se poate defini un subset de opțiuni, şi anume: păşunatul de-a lungul întregului sezon de vegetație, păşunatul după cosire;

f) Reconstrucția habitatului prin păşunat. Această măsură este menită să contracareze efectele suprapăşunatului sau a subpăşunatului şi este o măsură temporară care se aplică până la readucerea habitatului în limitele care definesc starea favorabilă de conservare. Şi în acest caz se pot distinge mai multe opțiuni, în funcție de particularitățile fiecărui habitat în parte.