Clima, soluri

Clima

Dealurile Tohanilor prezintă un climat particular, determinat de efectele de foehn din regiune, expoziţia sudică a versanţilor, cu consecinţe directe în manifestarea insolaţiei. Foehnul se produce pe versanţii de sub vânt, adăpostiţi faţă de circulaţia aerului de vest, efectele lui fiind din ce în ce mai accentuate spre baza versanţilor, concomitent cu reducerea altitudinii. Întrucât este un vânt cald şi uscat, acesta destramă nebulozitatea şi, în consecinţă, scade cantitatea de precipitaţii, dar creşte frecvenţa timpului senin, durata insolaţiei, radiaţia solară, acestea determinând, la rândul lor, creşterea temperaturii şi diminuarea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor de iarnă, reducerea umezelii relative şi apariţia fenomenelor de uscăciune şi secetă.

Ca urmare, pe versanţii inferiori, unde efectul de foehn şi insolaţia sunt mai mari, se conturează insule cu dimensiuni variabile pentru fiecare element climatic, care tind să se suprapună, formând o enclavă topoclimatică cu specific aparte. Totodată, pe lângă efectele de foehn, se realizează un topoclimat de adăpost, care facilitează procesele de insolaţie şi temperaturi mai ridicate, lipsite de contraste termice, favorabile vegetaţiei spontane termofile prezentă în regiune.

Regimul eolian este influenţat de configuraţia principalelor văi cu dispunere transversală, de la nord la sud, ceea ce determină frecvenţa mare a vânturilor de NV şi N, dar şi a unităţilor deluroase. Culmea Istriţei, cu altitudini de peste 700 m şi desfăşurare de la vest la est, funcţionează ca un baraj orografic local, asigurând un climat de adăpost versanţilor şi culmilor secundare cu expunere sudică.

Soluri/subsoluri

Evoluând în condiţii diferite de relief şi roci parentale, solurile ce au luat naştere pe teritoriul Comunei Gura Vadului, prezintă o diversitate la nivel de clase şi tip de sol. În perimetrul stâncos de la Tohani, învelişul de sol este slab dezvoltat, cu grosime morfologică redusă şi desfăşurare discontinuă, întrerupt frecvent de ivirile la zi ale calcarelor sarmatice.

În zonele cu relief accidentat , supus eroziunii geologice (versanţi şi culmi) se întâlnesc regosolurile, care se caracterizează printr-o solificare incipientă, profil slab dezvoltat şi lipsit de orizonturi de diagnostic bine precizate. Din această cauză orizontul de acumulare a humusului se menţine slab conturat, iar sub acesta nu se separă alte orizonturi.

Pe versanţii supuşi eroziunii accelerate, unde eroziunea determină îndepărtarea orizonturilor superioare ale solului, uneori până la materialul parental – se întâlnesc soluri de tip erodisol – ce prezintă profil erodat sau decopertat, astfel încât orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol.

Pe suprafeţe mici şi discontinui, pe versanţi sau la baza versanţilor se întâlnesc coluvisolurile.

Pe o suprafaţă extrem de mică, cca. 1,0 ha din suprafaţă, sub forma unor lentile, se întâlnesc litosolurile, formarea acestora fiind condiţionată de existenţa la suprafaţă a rocilor consolidate, reprezentate prin calcare.

În perimetrul sitului nu se remarcă un tip de sol cu răspândire dominantă, dar local se identifică areale compacte cu faeoziomuri marnice-pseudorendzine, faeoziomuri argilice-soluri cernoziomoide argiloiluviale, soluri brune luvice tipice.

Există şi arii întinse în care predomină regosolurile şi erodisolurile, ceea ce reflectă dinamica relativ accentuată a proceselor de versant.