Regulamentul sitului


ANEXA NR.2

REGULAMENTUL
SITULUI NATURA 2000 ROSCI0235 STÂNCA TOHANI

          Art.1-Scopul prezentului Regulament este acela de a stabili regulile ce trebuie respectate pe teritoriul Sitului Natura 2000 ROSCI0235 Stânca Tohani denumit în continuare „Situl”, cu privire la activitãţile umane permise şi modul lor de aprobare, precum şi activitãţile restricţionate sau interzise, în acord cu prevederile legislative în vigoare.
          Art.2-Termenii şi expresiile din prezentul Regulament au aceeaşi semnificaţie cu cei definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr.49/2011.
Art.3-Situl Natura 2000 ROSCI0235 Stânca Tohani a fost declarat prin Ordinul nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, modificat prin Ordinul nr.2387/2011.
Art.4-Scopul principal al existenţei şi managementului Sitului este menţinerea ori restaurarea la o stare de conservare favorabilã a habitatelor naturale pentru care a fost desemnat Situl, prevãzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Anexa nr.2, sau a speciilor de interes comunitar pentru care a fost desemnat Situl, prevãzute în Anexa nr.3 şi care contribuie semnificativ la coerenţa reţelei "Natura 2000" şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversitãţii biologice în regiunea biogeograficã corespunzãtoare.
Art.5-Obiectivele de conservare ale Sitului sunt cele enumerate în Formularul Standard Natura 2000 publicat în Ordinul nr.1964/2007, Anexa nr.6, modificat prin Ordinul nr.2387/2011, actualizat la data de 20 octombrie 2011.
Art.6-Unitatea administrativ-teritorialã în care este localizat Situl şi suprafaţa acesteia cuprinsã în sit, în procente, precum şi harta Sitului delimitatã la scara 1:100000 sunt publicate în Ordinul nr.1964/2007, Anexele nr. 2-5, modificat prin Ordinul nr.2387/2011, actualizate la data de 20 octombrie 2011.
Art.7- Planul de management al Sitului instituie zona de protecţie pentru conservarea speciilor/habitatelor de importanţã comunitarã pentru care a fost declarat Situl.
Art.8- (1) Responsabilitatea managementului Sitului Natura 2000 ROSCI0235 Stânca Tohani revine Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova în conformitate cu prevederile Convenţiei de Custodie nr.299/08.12.2011.
(2) Custodele integreazã într-un plan unitar şi supraveghează toate activităţile din perimetrul şi vecinãtatea Sitului, organizează şi efectuează activităţile specifice, exercitã atribuţii de control, asigurã sursele de finanţare pentru buna administrare a ariei naturale protejate.
Art.9-Custodele desemnat asigurã participarea tuturor factorilor interesaţi la elaborarea şi implementarea acţiunilor şi mãsurilor din Planul de management al sitului prin organizarea de sesiuni de consultare/dezbatere publicã şi activitãţi de informare/conştientizare a comunitãţilor locale.
Art.10-Respectarea Regulamentului Sitului este obligatorie pentru custodele desemnat, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice care deţin sau care administrează terenuri şi alte bunuri şi/sau desfăşoară activităţi în perimetrul şi în vecinătatea Sitului Natura 2000 ROSCI0235 Stânca Tohani.
          Art.11-Planurile de amenajare a teritoriului, cele de dezvoltare locală, regionalã sau naţionalã, precum şi orice alte planuri de exploatare/utilizare a resurselor naturale din interiorul/vecinãtatea Sitului existente vor fi armonizate de către autorităţile administraţiilor publice responsabile, cu prevederile Planului de Management, în termen de 12 luni de la data aprobării acestuia; pentru planurile întocmite ulterior aprobãrii Planului de management al Sitului este obligatorie evidenţierea în documentaţie a limitelor Sitului pe suportul cartografic, a obiectivelor de conservare şi a mãsurilor de conservare stipulate prin Planul de management al Sitului; pentru elaborarea/modificarea/actualizarea  oricãrui plan care nu are legãturã directã cu managementul sitului sunt obligatorii consultarea şi obţinerea avizului din partea custodelui Sitului;
Art.12-Fondul forestier naţional de stat şi privat din perimetrul Sitului va fi administrat de către ocoale silvice de stat sau private legal constituite. Proprietarii de teren din fond forestier vor încheia obligatoriu contracte de administrare cu structuri silvice de administrare legal constituite.
Art.13-Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri din perimetrul Sitului, se poate face numai din considerente ce vizeazã: a) sănătatea sau siguranţa publică; b) anumite consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu; c) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene.
Art.14- Pe terenurile care fac parte din fondul forestier inclus în Sit se execută numai lucrările prevăzute în amenajamentele silvice, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind zonarea funcţională a pădurilor. Pentru orice tip de lucrãri este necesar avizul custodelui Sitului.
Art. 15- Custodele Sitului are dreptul de a solicita organelor silvice aplicarea mãsurilor necesare în scopul implementãrii Planului de management şi al refacerii habitatelor protejate din perimetrul Sitului.
Art.16-Custodele Sitului are dreptul de a verifica aplicarea în practică a tipului, intensităţii şi volumului tratamentelor / tăierilor în fondul forestier naţional. În acest scop structurile de administrare silvică sunt obligate să înainteze custodelui borderoul / planul de amplasare a tăierilor de masă lemnoasă pe suprafaţa Sitului înainte de începerea noului an forestier, pentru avizare sau, dacă nu este posibil imediat, după constituirea actelor de punere în valoare.
Art.17-In fondul forestier naţional din Sit pot fi aplicate tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor fãrã a se aduce atingere obiectivelor de conservare.
Art.18-Lucrãrile de împãdurire sau alte intervenţii propuse în vederea stabilizãrii terenului afectat de alunecãri şi eroziune din Sit se executã numai cu avizul custodelui şi numai în baza unor studii de evaluare a necesitãţii şi a impactului acestor lucrãri asupra biodiversitãţii de pe aceste suprafeţe.
Art.19-Pentru valorificarea masei lemnoase rezultate din aplicarea lucrărilor de igienă, a lucrărilor speciale de conservare sau a tratamentelor, se vor adopta şi aplica tehnologii şi procedee de exploatare ecologică. Este interzisã lãsarea pe teren a deşeurilor din exploatare, precum şi amplasarea de depozite de masã lemnoasã pe terenurile învecinate cu suprafeţele împãdurite.
Art.20- Nu se admite deschiderea de noi drumuri de exploatare în afara traseelor deja existente. Organizarea traseelor de exploatare va fi comunicatã custodelui Sitului.
Art.21-Elaborarea planului de amenajament silvic va include obligatoriu o fazã de consultare publicã a tuturor factorilor interesaţi în protejarea şi conservarea sitului.
Art.22-Activitãţile de recoltare a faunei cinegetice se pot efectua numai de cãtre gestionarul fondului de vânãtoare, cu avizul custodelui, cu respectarea Legii vânãtorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi numai în scopul managementului faunei.
Art.23-Accesul persoanelor înarmate neautorizate pe teritoriul Sitului este strict interzis.
Art.24-Este strict interzis pãşunatul pe suprafeţele incluse în fondul forestier.
Art.25-Utilizarea raţională a pajiştii din afara fondului forestier este permisă numai cu animalele domestice proprietate a membrilor comunităţii locale ce deţin aceste păşuni sau care deţin dreptul de utilizare a acestora în orice formă recunoscută prin legislaţia naţională în vigoare,  pe suprafeţele, în perioadele, cu speciile şi efectivele avizate de custodele Sitului, astfel încât să nu fie afectate habitatele naturale şi nici speciile de floră şi faună protejate.
Art.26- Se admite pãşunatul extensiv cu bovine/cabaline, pe baza capacitãţii de suport a pajiştii, stabilitã de custode prin activitãţi de monitorizare a speciilor/habitatelor naturale protejate din Sit.
Art.27-In cazul degradãrii pajiştii, custodele poate opri pãşunatul pe anumite suprafeţe şi pe anumite perioade de timp, în scopul refacerii habitatelor afectate.
Art.28- Este strict interzisã târlirea în perimetrul şi în imediata vecinãtate a Sitului.
Art.29-Deţinãtorii cu orice titlu ai pajiştii sunt obligaţi sã menţinã vegetaţia arboricolã şi tufãrişurile de pe suprafaţa acesteia, cu excepţia cazurilor în care este necesarã îndepãrtarea vegetaţiei invazive, a celei alohtone sau refacerea unor habitate naturale protejate.
Art.30-Este interzisă lăsarea animalelor nesupravegheate la păşunat, precum şi folosirea câinilor de turmã.
Art.31-Activitãţile de cosire şi utilizare a masei vegetale rezultate sunt permise în zonele, perioadele şi cu metodele avizate de custodele Sitului, pe baza monitorizãrii anuale a speciilor protejate.
Art.32- Pentru cosit, strânsul fânului şi transportul acestuia în perimetrul Sitului se vor folosi numai mijloace manuale sau atelaje cu tracţiune animalã.
Art.33-Este interzisã executarea de lucrãri de explorare a resurselor minerale în perimetrul şi imediata vecinãtate a Sitului.
Art.34- Este interzisã executarea de lucrãri de exploatare a resurselor minerale în perimetrul şi imediata vecinãtate a Sitului, precum şi reactivarea carierei de calcar din partea de sud-est a Sitului.
Art.35-Este interzisã înstrãinarea din domeniul public a suprafeţei carierei de calcar dezactivate.
Art.36-Este interzisã folosirea suprafeţei carierei pentru realizarea de depozite de deşeuri de orice tip.
Art.37-Orice proiect de reconstrucţie ecologicã a terenului degradat din Sit, apãrut în urma lucrãrilor de exploatare, se implementeazã numai cu avizul şi sub directa supraveghere a custodelui Sitului.
Art.38-Deschiderea şi amenajarea captãrilor de apã în perimetrul Sitului se fac numai cu avizul custodelui şi numai dacã reprezintã obiective de interes public major.
Art.39- Este interzisã recoltarea de florã şi faunã, precum şi a eşantioanelor minerale şi a fosilelor, în scopuri personale sau comerciale, cu excepţia cazurilor în care se deruleazã activitãţi de cercetare ştiinţificã.
Art.40-Pe teritoriul Sitului este interzisã realizarea de construcţii şi reţele de utilitãţi noi, în afara celor existente la momentul preluãrii în custodie a Sitului. Excepţie fac construcţiile provizorii şi de infrastructurã necesare managementului Sitului cum ar fi marcaje, panouri informative, borne limite, mobilier uşor pentru amenajare locuri de popas.
          Art.41-Realizarea de lucrări speciale sau modernizarea/repararea celor existente cum ar fi: aducţiuni de  apă, linii de înaltă şi medie tensiune, conducte de transport gaz metan şi altele asemenea se va face numai după întocmirea unui Studiu de evaluare a impactului asupra mediului şi de evaluare adecvatã şi numai în cazul în care reprezintã obiective de interes public major, prin adoptarea unor soluţii de proiectare alternative cu impact minim asupra Sitului.
          Art.42- Este interzisã amplasarea de organizãri de şantier în interiorul sau în imediata vecinãtate a Sitului.
          Art.43- Este interzisã utilizarea resurselor naturale ale Sitului în lucrãri de construcţii.
          Art.44-Autoritãţile administraţiei publice locale au obligaţia de a prevedea în documentaţiile de urbanism limitele şi caracteristicile Sitului.
          Art.45-Orice modificare operatã în planurile de amenajare a teritoriului judeţean şi urbanistice şi care are legãturã cu situl se va supune procedurii de obţinere a Avizului de mediu sau a Avizului Natura 2000, dupã caz.
Art.46-Construcţiile existente la data elaborãrii Regulamentului şi a Planului de Management îşi pãstreazã folosinţa actualã. Deţinãtorii pot solicita aprobarea execuţiei lucrãrilor de modernizare şi reparaţii ale acestora.
Art.47-Custodele Sitului are dreptul de a solicita autoritãţilor administraţiei publice locale sau persoanelor juridice/fizice orice acte de reglementare, documentaţii sau date cu privire la planurile/programele/proiectele ce se implementeazã în perimetrul sau în imediata vecinãtate a Sitului şi sunt susceptibile de a avea impact negativ asupra integritãţii Sitului.
          Art.48-Cercetarea ştiinţificã în Situl Natura 2000 ROSCI0235 Stânca Tohani are ca scop punerea în valoare a patrimoniului natural al zonei, iar activitãţile specifice de cercetare se deruleazã cu înştiinţarea prealabilã a custodelui, obţinerea unui aviz din partea acestuia, precum şi în prezenţa unui reprezentant al acestuia, dupã caz.
          Art.49-Rezultatele cercetării vor fi aduse obligatoriu la cunoştinţa custodelui şi vor fi păstrate în arhiva acestuia. Aceste rezultate vor putea fi folosite atât pentru îmbunătăţirea activităţii interne, cât şi în diferite materiale informative precum monografii, broşuri şi altele asemenea, doar cu acordul autorului şi/sau a editurii în cazul în care rezultatele ştiinţifice vor face obiectul unor lucrări publicate sau în curs de publicare. Custodele are obligaţia de a menţiona sursele bibliografice pentru orice informaţie preluată din lucrări publicate sau în curs de publicare.
          Art.50-Activitãţile de reconstrucţie ecologicã a habitatelor naturale deteriorate, programele de eliminare a speciilor invazive/alohtone/organisme modificate genetic se deruleazã în baza mãsurilor prevãzute în Planul de management sau a unor studii ştiinţifice.
          Art.51-În cazul în care degradarea habitatelor se datorează unor activităţi umane desfăşurate în mod ilegal, contravaloarea proiectului de reconstrucţie va fi suportată de către cei vinovaţi.
Art.52-Activitãţile de voluntariat şi educaţie ecologicã, indiferent de natura şi scopul lor, se desfãşoarã numai pe baza avizului custodelui şi cu participarea acestuia.
Art.53-Organizaţiile ce iniţiazã acţiuni de voluntariat şi educaţie ecologicã în Sit au obligaţia de a prezenta custodelui spre aprobare obiectivele şi calendarul acţiunilor, traseele de lucru şi numãrul de participanţi.  
Art.54-Recoltarea de florã şi de faunã se poate face numai în scop de cercetare ştiinţificã. Numãrul de exemplare recoltate din fiecare specie va fi comunicat custodelui şi aprobat de acesta.
Art.55-Este interzisã recoltarea de florã şi faunã în cursul acţiunilor de voluntariat şi educaţie ecologicã.
Art.56- Este permisã realizarea de filme şi fotografii în scopuri informative, educative şi publicitare, persoanele interesate având obligaţia de a informa custodele sitului asupra calendarului acţiunilor, traseelor de lucru şi numãrului de participanţi.  
          Art.57-Pe suprafaţa Sitului sunt premise activitãţi de turism exclusiv cu caracter ecologic, controlat, numai cu avizul custodelui, cu grup de maxim 5-6 persoane la o singurã ieşire şi o singurã datã pe zi. Accesul minorilor este permis numai cu însoţitori adulţi.
          Art.58-Este strict interzisă hrănirea voluntară sau involuntară a animalelor sălbatice, precum şi recoltarea de florã şi faunã.
          Art.59-Este interzisă camparea, montarea corturilor, amenajarea de adãposturi prin ruperea vegetaţiei, aprinderea focului/utilizarea de vegetaţie uscatã pentru foc, amenajarea de vetre/utilizarea gropilor pentru foc şi părăsirea potecilor existente sau a traseelor special amenajate.
          Art.60-Este permisã realizarea de filme şi fotografii, fãrã pãrãsirea potecilor/traseelor amenajate. Pentru acces în zona de protecţie se va solicita avizul custodelui şi se vor respecta condiţiile impuse de acesta.
          Art.61-Accesul turiştilor însoţiţi de câini în Sit este permis doar în condiţiile în care câinii sunt ţinuţi permanent în lesă.
Art.62-Este strict interzisă distrugerea sau degradarea panourilor informative şi indicatoare, precum şi a plăcilor, bornelor, semnelor de marcaj de pe trasee şi a mobilierului outdoor din locurile de odihnã.
Art.63 -Este interzis accesul cu autovehicule în perimetrul Sitului.
Art.64-Este permisã practicarea sportului cu parapanta de cãtre o singurã persoanã/zi, cu o singurã lansare/zi, în perioadele şi zonele instituite de cãtre custodele Sitului.
Art.65-Este interzisã practicarea sporturilor de tipul ciclismului, cãţãrãrii, deltaplanismului, cãlãriei.
Art.66-Manifestãrile socio-culturale de grup, de orice fel, cum sunt festivalurile, competiţiile, târgurile, taberele şi altele asemenea, legate sau nu de protecţia naturii şi imaginea Sitului, sunt permise doar în afara perimetrului Sitului, în locuri special amenajate în acest scop.
          Art.67-Este interzisă abandonarea, incinerarea sau depozitarea în gropi săpate în sol a deşeurilor de orice fel. Persoanele care tranziteazã sau viziteazã Situl au obligaţia de a evacua deşeurile pe care le generează şi de a le depozita în locuri special amenajate pentru colectare.
          Art.68-Administratorii şi/sau proprietarii terenurilor aflate în perimetrul Sitului au obligaţia de a igieniza permanent suprafeţele afectate de abandonul deşeurilor, resturilor menajere şi alte asemenea şi, în acelaşi timp, de a lua măsuri de prevenire a poluării mediului pe suprafaţa avută în proprietate.
          Art.69-Este interzisã deversarea de ape uzate în perimetrul sau în vecinãtatea Sitului, precum şi executarea de operaţiuni de spãlare cu diverse substanţe în perimetrul Sitului.
          Art.70- Este interzisã capturarea fără drept a oricăror specii din inventarul faunei sălbatice a Sitului, distrugerea vizuinelor, adãposturilor, cuiburilor păsărilor sau colectarea ouălor acestora, cu excepţia cazurilor bine justificate din punct de vedere ştiinţific.
Art.71-Recoltarea humusului şi decopertarea solului este interzisă pe întreaga suprafaţă a Sitului.
Art.72-Este interzisã utilizarea explozibililor sau a altor materiale pirotehnice în perimetrul Sitului.
Art.73-Este interzisã practicarea de activitãţi comerciale neautorizate sau pentru care nu s-a obţinut avizul custodelui, în perimetrul Sitului.
Art.74-Activitãţile ştiinţifice de cercetare arheologicã şi conservare primarã a siturilor arheologice, precum şi lucrãrile de restaurare la obiectivele arheologice şi monumente istorice sunt permise cu avizul Ministerului Culturii sau al serviciilor sale deconcentrate, dupã caz, cu condiţia respectãrii legislaţiei de mediu în vigoare;
Art.75 - Finanţarea activitãţilor şi a implementãrii mãsurilor de protecţie şi conservare necesare administrãrii Sitului se realizeazã din:
a)fonduri provenite de la bugetul de stat, alocate anual de Ministerul Mediului şi Schimbãrilor Climatice;
b)fonduri structurale alocate de Uniunea Europeanã, obţinute prin depunerea de cereri de finanţare;
c)finanţãri diverse obţinute ca urmare a implementãrii unor proiecte;
d)sponsorizãri cu bani, bunuri sau prin diverse activitãţi realizate în folosul Sitului;
e)tarife instituite de custodele Sitului.
Art.76-Încălcarea dispoziţiilor prezentului Regulament atrage după caz răspunderea disciplinară, contravenţională, penală, materială sau civilă conform legislaţiei în vigoare.
Art.77-Verificarea respectãrii prezentului Regulament se face de către personalul împuternicit al custodelui, precum şi de către personalul altor instituţii abilitate ale statului în limita competenţelor acestora. Personalul împuternicit să verifice respectarea Regulamentului îşi va dovedi identitatea cu legitimaţii emise de Ministerul Mediului şi Schimbãrilor Climatice.
Art.78-Personalul custodelui împuternicit cu legitimaţie de custode are dreptul de acces nelimitat pe terenurile din cuprinsul Sitului, indiferent de forma de proprietate a acestora.
Art.79-În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul custodelui are dreptul de a solicita legitimarea persoanelor care au comis fapte sau au fost surprinse încercând să comită fapte care contravin prezentului Regulament sau legislaţiei în vigoare.
Art.80-Constituie contravenţie neprezentarea documentelor ce reglementeazã activităţile desfăşurate de către persoanele fizice si juridice în perimetrul Sitului, la solicitarea personalului împuternicit al custodelui.
Art.81-Constatarea faptelor ce constituie contravenţii şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul imputernicit al custodelui şi de către personalul altor instituţii ale statului, în baza competenţelor legale.
Art.82-In exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza, apãrarea şi administrarea Sitului, precum şi în activitatea de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevãzute de legislaţia în vigoare, personalul custodelui este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Art.83-Respectarea Regulamentului este obligatorie pentru autoritãţile ce reglementeazã activitãţi pe teritoriul sitului, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice ce deţin terenuri/bunuri sau desfãşoarã activitãţi în perimetrul şi în vecinãtatea Sitului.
Art.84-Prezentul Regulament poate fi modificat la iniţiativa custodelui Sitului în funcţie de informaţiile şi datele relevante apãrute ca rezultat al unor studii ştiinţifice sau ca urmare a modificãrii prevederilor legislative în vigoare.
          Art.85-Custodele Sitului pune la dispoziţia publicului şi a factorilor interesaţi prezentul Regulament şi Planul de management al sitului şi realizeazã popularizarea acestora prin diverse mijloace de informare.
          Art.86-În cazul producerii fenomenelor de forţă majoră, instituţiile abilitate intervin pentru eliminarea sau limitarea efectelor acestor fenomene conform prevederilor legale.
          Art.87-Avizarea de cãtre custode a planurilor/programelor/proiectelor din perimetrul şi din imediata vecinãtate a Sitului, precum şi a activitãţilor desfãşurate de persoane fizice/juridice,  se face în conformitate cu prevederile legislative în vigoare. Pentru acele activitãţi care nu intrã sub incidenţa legislaţiei de mediu în vigoare, custodele are dreptul sã solicite date a cãror complexitate este stabilitã de la caz la caz.
          Art.88-Custodele Sitului are obligaţia de a verifica în teren veridicitatea datelor furnizate de solicitanţi şi are dreptul de a refuza acordarea avizului în cazul în care constatã discrepanţe majore între informaţiile furnizate de solicitant şi situaţia din teren.
          Art.89-Tarifele practicate de custodele Sitului pentru analizarea documentaţiilor sunt cele prevãzute de legislaţia în vigoare, iar sumele încasate sunt utilizate în scopul finanţãrii activitãţilor necesare managementului Sitului.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem aici sa va ascultam opiniile. Va rugam sa comentati!