joi, 4 octombrie 2018

Istoricul cercetarilor in zona Tohani


Varietatea reliefului din România a creat condiţii favorabile pentru o mare varietate de floră şi vegetaţie. Flora dealurilor Tohani este foarte interesantă, fapt care a atras atenţia botaniştilor încă din secolul XIX. Printre date referitoare la flora stâncii Tohanilor le avem de la D. Grecescu (1898, C Dobrescu 1962, I Şerbănescu 1962, V. Ciocârlan 1965, 1968, Gh. Dihoru, G. Negrean 1969, precum şi Gh. Anghel 1970, 1971 G.Negrean,M.Mosneaga, 1976). Date privind flora de la Tohani se găsesc şi în volumele de Flora RPR-RSR din 1952-1972, dar şi în alte lucrări cu caracter general, apărute mai recent. În lucrarea – Dealurile Tohani, o insula de vegetaţie pontic-balcanică, autorii Gh Dihoru şi G Negrean publicată în 1966 menţioneză prezenţa în aceast areal a unei bogăţii specifice comparabilă cu zonele mediteraneene.

 
 

Despre flora dealurilor Tohani s-au publicat câteva lucrări în care sunt amintite în special plantele neobişnuite pentru regiune. Interesul botanic pentru aceste dealuri îl relevă, aşa cum am amintit, D. Grecescu, care publică între altele , Scutellaria sosnovskyi şi Nepeta ucrainica, plante colectate de farmacistul A. Thomas, înainte de anul 1900. Între anii 1963 şi 1968 Gh. Dihoru şi G. Negrean au cercetat flora şi vegetaţia dealurilor Tohani, obţinând date originale. Astfel ei menţioneză faptul că, dintre cele aproximativ 300 de specii colectate de pe dealurile Tohani au remarcat prezenţa unor specii importante, care exprimă caracterul fitogeografic deosebit al florei respective. Astfel au fost identificate 23specii pontice, 10specii balcanice, 25 submediteraneene, 27 specii pontic-mediteraneene. Au fost identificate pentru prima dată în această zonă specii noi cum este Cleistogenes bulgarica (Bornm), specie est-mediteraneană, care creşte în Bulgaria, sudul părţii europene a Rusiei şi Caucaz, nesemnalată în flora României, dar pe care autorii au mai semnalat-o şi în alte zone ale tării, şi care se deosebeşte de specia Cleistogenes serotina, semnalată de autori în Dealurile Tohani. Pentru a exemplifica deosebirile dintre cele două specii autorii descriu caracterele taxonomice care le deosebesc: tulpina, gluma superioară, semnalând şi asemănări, ceea ce i-a determinat să considere că este de fapt o singură specie, problema taxonomică necesitând aprofundare.

A doua specie care a fost semnalată ca nouă este Agropyron brandzae Panţu et Solacoln. Această specie semnalată pentru prima oară la Tohani este cunoscută numai din Dobrogea. Tot aici au mai fost semnalate şi alte specii dobrogene cum ar fi Scutelaria sosnovskyi, Alyssum caliacrae, Allium moschatum, Teucrium polium, Minuartia setacea, Paronychia cephalotes. Paralel cu identificarea speciilor, autorii au evidenţiat şi vegetaţia caracteristică în funcţie de sol, expoziţie, înclinare.

Cercetările au continuat cu inventarierea florei şi a vegetaţiei din Dealurile Strehanu în cadrul proiectului POS–Mediu implementat. Dealurile calcaroase de la Tohani, prin compoziţia şi structura lor geologică sunt foarte asemănătoare cu formaţiunile din Dobrogea, fapt care face ca aceste zone să aibă o floră asemănătoare, cu specii comune, unele cunoscute la noi numai din aceste regiuni.

În sprijinul acestei afirmaţii se menţioneazã speciile rare şi foarte rare cum sunt: Agropyron brandzae ssp. ciliatum (syn. Agropyron ponticum), plantă cunoscută numai din Dobrogea şi stâncăriile Tohani: Scutellaria orientalis, Allium saxatile, Cirsium ligulare, Potentilla pedata (Dobrogea şi Stâncăriile Tohani), Alyssum caliacrae (Dobrogea de Sud şi Tohani), Potentilla taurica (Dobrogea, Tohani, şi Clisura Dunării).

Un număr destul de mare de specii aparţin elementelor pontice. Dintre acestea menţionăm numai câteva şi anume: Nepeta ucrainica, Ajuga laxmanni, Centaurea orientalis, Hyacinthella leucophaea, Inula eusifolia, Inula oculus-christi, Taraxacum serotinum, Trinia multicaulis, Veronica jacquini, Lathyrus pallescens, Leontodon asper, Jurinea arachnoidea, Galium octonarium. Foarte bine reprezentate sunt şi elementele balcanice dintre care merită se menţioneazã: Jurinea mollis, Linaria dalmatica, Galium humifusum, Knautia macedonica, Onosma visianii, Pulsatilla balcana (montana).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suntem aici sa va ascultam opiniile. Va rugam sa comentati!