Geomorfologie, geologie, hidrologie

Geomorfologie

Comuna Gura Vadului este situată în zona Subcarpaţilor de Curbură, mai exact în Subcarpaţii Buzăului, forma principală de relief a regiunii reprezentând-o Dealul Istriţa – Culmea Istriţa, în care se încadreazã şi Stânca Tohani, cu altitudini maxime de peste 400 m în nordul perimetrului ariei protejate.

Zona colinară are o dezvoltare pronunţată spre nord, cu versanţi a căror înclinare variază între 10 - 35%, fiind puternic fragmentaţi de văi torenţiale: Valea Perşunari, Budureasca, Tohăneanca, Scheianca.

Situl Stânca Tohani reprezintă, în fapt, o succesiune de martori de eroziune cu aspect stâncos şi profil asimetric, ce se defăşoară de la NV la SE, pe o suprafaţă de 50 ha. Vârfurile respective, înguste şi ascuţite, se suprapun unor aflorimente calcaroase şi sunt separate prin înşeuări largi, modelate în roci mai puţin rezistente la eroziune -gresii, argile, nisipuri– Anexa nr.1.1 Harta topograficã

Sub aspect geomorfologic, arealul analizat aparţine uneia dintre cele mai impunătoare unităţi deluroase externe ale Subcarpaţilor Buzăului, respectiv Dealurile Istriţei. Dealurile Tohanilor, situate între văile Cepturei şi Pietroasele, includ şi culmile stâncoase ale Dealului Strehanu, care fac obiectul prezentului studiu. În general, acestea sunt asimetrice, prezentând un versant abrupt şi stâncos către sud, cu calcare la zi şi trene de grohotişuri rezultate din dezagregările intense determinate de insolaţia prelungită, în vreme ce versantul nordic este înierbat aproape în întregime şi mult mai uniform. Morfologia particulară a acestor stânci se datorează deopotrivă eroziunii diferenţiale, manifestată timp îndelungat, favorizată de prezenţa unor unităţi litologice cu constituţie difertă, cât şi acţiunii recente, exercitată prin eroziune regresivă în zona de obârşie, a pâraielor cu drenaj către sud şi sud-vest.

Geologie

Perimetrul Sitului Stânca Tohani este caracterizat de prezenţa calcarelor de Istriţa care bordează anticlinalul Tohani-Pietroasele-Monteoru, dând multe din proeminenţele de relief (martori ai eroziunii diferenţiale). Straturile au grosimi mai mari în est (160-180 m) şi mai reduse către vest (30-50 m). Sunt alcătuite din calcare oolotice, grezocalcare slab cimentate, calcare compacte albe-gălbui dure, cu resturi de cochilii de lamelibranhiate, calcare lumaşelice în strate decimetrice şi metrice, cu intercalaţii subordonate (10-20cm) de marne siltice, cenuşii, micacee. Către vest, calcarele din bază sunt separate de cele de la partea superioară  prin 2-4 m de nisipuri şi argile verzui, bentonitice. Calcarele superioare sunt lumaşelice, în strate decimetrice şi metrice, separate de strate subţiri de calcare friabile.

Calcarele de Istriţa conţin o microfaună săracă, majoritar remaniată din Sarmaţianul inf., iar macrofauna e reprezentată prin numeroşi indivizi ai câtorva genuri şi specii (preponderente fiind mactrele de talie mare): Sarmatimactra vitaliana d`Orb., S. fabreana d`Orb., D. duplicatum Sow., Calliostma sulcatopodolica Kobs. Către topul secvenţei calcaroase apar mactre mai mici: S. pallasii Bly., S. caspia Eichw., S. caspia sinzowi Paul., S. crassicola Sinz., s. Cf. bulgarica Toula. Vârsta atribuită pe baza macrofaunei este Basarabian sup.-Kersonian.

În calcarele exploatate în carieră, la limita Sitului Stânca Tohani, au fost identificate fosilele Mactra caspia, Mactra trapezoides, Hydrobiasp., Cerithium sp. Către vest, faciesul calcaros al Sarmaţianului superior devine grezos, lumaşelic sau uşor siltic şi cu ritmicitate evidentă, iar grosimea scade mult.

Rezistenţa redusă a formaţiunilor miocene face ca acestea să nu se înscrie în morfologie ca relief predominant, ci, dimpotrivă, ca depresiuni restrânse şi numeroase arii cu alunecări, dominate altitudinal de mici creste calcaroase.

                  

Hidrologie

Pe teritoriul Sitului Stânca Tohani nu existã cursuri de apã temporare sau permanente.

Cele mai importante cursuri din zona sitului sunt râurile Ghighiu şi Sãrata, alimentate din izvoare şi strate acvifere de mică adâncime cu debite mici, dar mai ales din ploi.

În Dealurile Tohanilor reţeaua de râuri este săracă, fiind reprezentată, în fapt, doar de câteva pâraie scurte, cu scurgere temporară şi caracter torenţial, care îşi au obârşia în dealurile învecinate: Tohăneanca şi Perşunari. Acestea reprezintă afluenţi, lipsiţi de însemnătate hidrologică, ai râului Ghighiu, colectat, la rândul său, de râul Sărata-cod european RORW11.1.22_B1, întreaga reţea fãcând parte din bazinul hidrografic al râului Ialomiţa. Zona este în administrarea AN Apele Române-Administraţia Bazinalã de Apã Buzãu-Ialomiţa şi este încadratã conform Planului de management al spaţiului hidrografic Buzãu-Ialomiţa în Ecoregiunea Ponticã.

Văile pâraielor menţionate, dispuse transversal faţă de principalele unităţi de relief, sunt largi, evazate, puţin adâncite faţă de intefluviile limitrofe, ce adună, în perioadele ploioase, apele tuturor viiturilor din zonă. În depozitele aluvionare groase din lunci, albiile minore sunt înguste, meandrate, cu maluri verticale înalte, supuse eroziunii laterale periodice, subsăpării şi prăbuşirilor.

Cea mai apropiatã vale de sit se aflã în partea de nord faţã de limita acestuia, la distanţã medie de 459 m , este afluent de dreapta al râului Ghighiu (afluent de ordinul II al râului Ialomiţa), având o lungime de circa 2,6 Km şi direcţie de curgere de la vest la est.

Corpurile de apã de suprafaţã din întreaga zonã sunt caracterizate în Planul de management bazinal ca şi „corpuri de apã puternic modificate cu potenţial ecologic moderat”, cu o stare chimicã bunã.